Un tată și fiica sa au ajuns la spital după ce au fost loviți de o mașină pe trecerea de pietoni, în Sibiu. Ce spun medicii despre starea copilei

0
19

Un bărbat în vârstă de 46 de ani și fiica sa, de 15 ani, au fost răniți, vineri dimineață, după ce au fost loviți de o mașină în timp ce traversau regulamentar o stradă din Sibiu.

Din primele informații, adolescenta a fost resuscitată și intubată, aflându-se în stare gravă, cu un traumatism cranian sever.

Un bărbat și fiica sa au fost loviți pe o trecere de pietoni din Sibiu

Incidentul s-a petrecut pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu.

„În timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Vâlcea, a lovit un bărbat şi o minoră, care traversau partea carosabilă, pe trecerea pentru pietoni”, a transmis IPJ Sibiu.

La fața locului au fost trimise un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ.

ISU Sibiu a precizat că fetița în vârstă de 15 ani, inconștientă în urma accidentului, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic și i-au fost aplicate mai multe manevre de resuscitare.

Bărbatul, tatăl acesteia, a fost preluat de ambulanța SAJ, suferind mai multe traumatisme, cranian și de membre, acesta fiin transportat la UPU Sibiu.

În ce stare se află victimele. Precizările medicilor

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență au transmis că bărbatul de 46 de ani este conștient și cooperant, acesta având o fractură deschisă la gambă și mai multe fracturi costale și la coloană.

„Tânăra în vârstă de 15 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe intubată şi sedată, având o leziune cerebrală şi fractură de bazin. La momentul actual, ambele victime primesc îngrijiri medicale de specialitate pentru rănile suferite şi sunt ţinute sub atenta supraveghere a medicilor”, a precizat sursa citată.

Minora de 15 ani a fost intubată și transportată la UPU Sibiu.

Scrie un comentariu