Șpăgarii PSD de la RAR Sibiu, condamnări record pentru luare de mită și trafic de influență

Cutia de pantofi cu șpăgi pare să fi funcționat din plin la RAR Sibiu, unde oamenii susținuți de PSD Sibiu au primit condamnări record pentru luare de mită și trafic de influență.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat miercuri, 6 august, sentința definitivă în dosarul de corupție de la Registrul Auto Român (RAR) Sibiu, în care 16 persoane au fost trimise în judecată în anul 2020. Potrivit Turnul Sfatului, apelurile formulate de 11 dintre inculpați au fost respinse ca nefondate, astfel că pedepsele stabilite de Tribunalul Sibiu au rămas, în principal, neschimbate.
Cea mai mare pedeapsă este cea primită de medieșeanul Ioan Horvat, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa include și o condamnare anterioară pentru contrabandă, a cărei suspendare a fost anulată de Tribunalul Sibiu.
Fostul director al RAR Sibiu, Ioan Cătălin Oțetea, va executa 4 ani și 10 luni de închisoare. Vasile Zîță a fost condamnat la 4 ani și 9 luni, Valeriu Helmut Gehl la 4 ani și 4 luni, iar Mihai Marian Mitrea la 3 ani și 10 luni.
Niciuna dintre aceste pedepse principale nu a fost modificată de Curtea de Apel Alba Iulia față de sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Conducerea RAR Sibiu a fost susținută politic de președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.
11 inculpați au primit pedepse cu suspendare
În dosar au fost judecați atât angajați ai RAR, cât și un agent de poliție din județul Mureș și alte persoane acuzate că au participat la activitatea infracțională.
Conform informațiilor publicate de Turnul Sfatului, Ilie Bogdan, Ioan Dan Băcilă și Ovidiu Ioan Duda au primit câte 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Aurel Vasile Ștefan și Alin Ioan Popa au fost condamnați la câte 3 ani cu suspendare.
Cornel Bercu a primit 2 ani și 4 luni, în timp ce Dumitru Morar, Liviu Rociu și Florinel Daniel Mitrea au fost condamnați la câte 2 ani. Sever Axente și David Sbera au primit câte un an și 6 luni de închisoare cu suspendare.
Patru dintre cei 16 inculpați – Aurel Vasile Ștefan, Sever Axente, Ovidiu Ioan Duda și Florinel Daniel Mitrea – nu au formulat apel. În cazul acestora, condamnările au devenit definitive încă de la pronunțarea sentinței de către Tribunalul Sibiu.
Ce a schimbat Curtea de Apel
Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în ceea ce privește pedepsele complementare aplicate unora dintre inculpați.
Astfel, instanța a introdus interdicția exercitării unor drepturi pentru o perioadă de 4 ani în cazul lui Ioan Cătălin Oțetea, respectiv de câte 3 ani pentru Ilie Bogdan, Valeriu Helmut Gehl și Cornel Bercu. Pentru Ioan Dan Băcilă, interdicția a fost stabilită la 2 ani.
Singurul inculpat care a obținut o modificare favorabilă, parțială, în apel a fost Ioan Dan Băcilă. Judecătorii au eliminat din acuzație un act material de luare de mită aferent unei tranzacții din decembrie 2018 și au redus suma confiscată de la 410 lei la 360 de lei. Pedeapsa principală, de 2 ani și 6 luni cu suspendare, a rămas însă neschimbată.
„Apelurile formulate de inculpații Mitrea Mihai Marian, Oțetea Ioan Cătălin, Rociu Liviu, Gehl Valeriu Helmut, Morar Dumitru, Horvat Ioan, Zîță Vasile, Sbera David, Popa Alin Ioan, Bogdan Ilie și Bercu Cornel” au fost respinse ca nefondate, potrivit minutei Curții de Apel Alba Iulia, citată de Turnul Sfatului.
Fiecare dintre cei 11 inculpați care au formulat apel a fost obligat și la plata a 1.200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Dosarul a vizat fapte comise în perioada 2018-2019
Ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a vizat fapte de corupție comise în perioada 2018-2019. Potrivit anchetatorilor, inspectori tehnici ai RAR Sibiu ar fi emis certificate necesare înmatriculării unor autovehicule cu defecțiuni grave, inclusiv mașini care prezentau avarii importante și care puteau reprezenta un pericol pentru participanții la trafic.
În schimbul acestor servicii erau oferite bani sau diverse bunuri. Mita pornea, potrivit informațiilor prezentate de Turnul Sfatului, de la un kilogram de cafea și putea ajunge la câteva mii de lei.
Rechizitoriul a fost finalizat în 2020, când procurorii sibieni au trimis în judecată 16 persoane pentru 246 de infracțiuni.
Tribunalul Sibiu a soluționat dosarul în octombrie anul trecut, iar sentința a fost atacată la Curtea de Apel Alba Iulia de părțile care aveau drept de apel.
Decizia pronunțată miercuri de Curtea de Apel Alba Iulia este definitivă.















