Sibienii își mai pot plăti taxele și impozitele locale până în data de 30 decembrie 2024, inclusiv

Sibienii își mai pot plăti taxele și impozitele locale până la 30 decembrie 2024, inclusiv, a anunțat Primăria Sibiu într-un comunicat.
Primăria Sibiu: Încă se mai pot plăti taxele și impozitele locale
Luni, 30 decembrie, plățile se vor putea face după cum urmează:
– la casieriile Direcției Fiscale sau prin portalul e-administrație și ghiseul.ro, până la ora 18.00
– la oficiile poștale, până la ora 16.00
În anul 2025, plata taxelor și impozitelor se va relua astfel:
- din 8 ianuarie 2025 se vor putea plăti la ghișeele instituției și cele ale oficiilor poștale doar taxele fără debit (amenzi, taxe judiciare, taxă carte identitate, alte taxe)
- din 13 ianuarie 2025 se vor încasa toate tipurile de impozite și taxe locale, atât prin casieriile proprii, cât și prin oficiile poștale, prin platforma e-administrație, prin ghiseul.ro și la aparatele SelfPay din oraș.
„Menționăm faptul că prin portalul e-administrație, cât și prin portalul ghiseul.ro se vor putea achita în toată perioada sărbătorilor amenzi, taxe judiciare, taxa pentru cărțile de identitate și alte taxe fără debit. De asemenea, precizăm că, din cauza procedurilor necesare închiderii anului fiscal 2024 și deschiderii anului fiscal 2025, nu vor putea fi emise certificate fiscale sau înregistra/radia mijloace de transport până în 13 ianuarie 2025”, se mai precizează în comunicatul primăriei.