Semafoarele de pe Calea Poplăcii și strada Nicolae Iorga au fost puse în funcțiune

0
28

Au fost puse în funcțiune semafoarele de pe Calea Poplăcii, dar și cele de pe strada Nicolae Iorga (zona Complexului Cedonia). Semafoarele au fost montate încă din luna iulie.

„Pentru creșterea siguranței deplasării pietonale Primăria Sibiu a instalat și pus în funcțiune două noi semafoare cu buton la trecerile de pietoni, în zone cu unități de învățământ și intens circulate: unul pe care Calea Poplăcii, în fața grădiniței nr. 22 și unul pe str. N. Iorga, la intersecția cu str. Luptei, în zona Complexului Cedonia.  

În weekendul care tocmai s-a încheiat semafoarele au funcționat pe galben intermitent pentru a atenționa șoferii, iar de astăzi, luni, 26 august, au fost puse în funcțiune. Prin urmare, circulați cu atenție sporită în zonă”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu pe pagina Facebook.

Scrie un comentariu