Peste o sută de expozanţi la Târgul de Crăciun de la Sibiu, în perioada 17 noiembrie – 2 ianuarie

0
206

Peste o sută de expozanţi, mulţi dintre ei în premieră la Sibiu, vor fi prezenţi începând cu 17 noiembrie, în Piaţa Mare din centrul municipiului, la Târgul de Crăciun, care va dura până în 2 ianuarie 2024, au anunţat organizatorii printr-un comunicat de presă citat de Agerpres.

„Târgul de Crăciun din Sibiu propune sibienilor şi turiştilor în acest an peste 110 expozanţi, mai mult de o treime dintre ei fiind la prima prezenţă în cadrul acestui eveniment. Astfel, toţi cei care se vor afla în căutarea unui cadou pentru cei dragi de sărbători vor avea o nenumărate variante la dispoziţie. Procesul de selecţie a expozanţilor a început încă din luna mai, s-a încheiat în luna iunie, oferindu-le tuturor suficient timp pentru a se pregăti temeinic pentru cele peste 50 de zile de eveniment, în special celor care propun produse confecţionate manual sau care necesită o muncă foarte migăloasă. Noul plan de amplasament al târgului a fost creat special încât să promoveze plimbarea şi descoperirea fiecărui stand al expozanţilor, accentul fiind pus în primul rând pe calitate, pe autenticitatea produselor şi pe o prezentare cu mult gust a mărfii propuse pentru un cadou special de sărbători”, se arată în comunicatul de presă.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un eveniment organizat de Asociaţia Events for Tourism şi este înscris pe Agenda Culturală a Municipiului Sibiu. Mai multe detalii pe www.targuldecraciun.ro.

Scrie un comentariu