Marcel Ciolacu candidează la președinția României: „Sunt sigur că, împreună, vom reuși să recâștigăm președinția, după 20 de ani”

0
30

Marcel Ciolacu și-a anunțat, marți, candidatura la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de premier prin intermediul unui mesaj video.

Președintele PSD a filmat un videoclip, alături de mai mulți membri ai TSD, la sediul partidului. Anunțul a fost făcut cu patru zile înainte de Congresul PSD în care se va alege un nou președinte al formațiunii și va fi validat candidatul la alegerile prezidențiale.

Marcel Ciolacu va candida la alegerile prezidențiale

Într-un mesaj intern, liderul PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale.

„Vă salut, sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre domneavoastră, am luat decizia să candidez la preşedinţia României. Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din acest an.

Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, le-a transmis Ciolacu colegilor din partid.

Cine candidează la prezidențiale?

După anunțul candidaturii lui Marcel Ciolacu la prezidențiale (PSD), lista celor care intră în cursa pentru președinția României arată astfel:

  • Marcel Ciolacu (PSD)
  • Nicolae Ciucă (PNL)
  • George Simion (AUR)
  • Elena Lasconi (USR)

Scrie un comentariu