Consiliul Local Sibiu a aprobat introducerea taxei speciale pentru amplasarea teraselor pe domeniul public sau privat, din 2025

Consiliul Local Sibiu a aprobat instituirea taxei speciale pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al orașului, din 2025, cu posibilitatea extinderii acestora, potrivit stiridesibiu.ro.
Taxa specială a fost stabilită la tariful de 2 lei pe zi/mp.
Se introduce taxa specială pentru terase
După instituirea taxei pentru terase, municipalitatea sibiană urmează să stabilească și un mobilier urban destinat teraselor din zona centrală, în consultare cu o firmă specializată, iar jumătate din sumele încasate anul viitor vor fi destinate promovării orașului, a precizat primarul Astrid Fodor.
„Ne dorim cu toții și dumneavoastră v-ați exprimat dorința, și colegii din Consiliul Local, ca centrul să arate mai bine și din acest motiv vom contracta acest proiectant. Tot așa,(…), sumele pe care le vom încasa în plus, diferența de la 1 RON la 2 RON, le vom folosi pentru marketing, pentru un brand. Orașul are nevoie într-adevăr de o strategie foarte bine stabilită împreună cu Serviciul Strategie și aplicare, începând de anul viitor”, a declarat primarul Sibiului, mai arată sursa citată anterior.
Taxa specială pentru terase se aplică proprietarilor de hoteluri care deţin şi restaurante, cafenele şi baruri care doresc amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al orașului, începând cu anul 2025.
De asemenea, dă și posibilitatea de extinderea temporară începând cu anul 2025 a amplasamentelor teraselor sezoniere, cu condiția să nu existe „sesizări întemeiate ale proprietarilor sau deţinătorilor imobilelor învecinate”.