Ada Solomon, despre filmul propus de România pentru Oscar: ”E un semnal de alarmă despre cum ne irosim”

0
181

Filmul propus de România pentru premiile Oscar de anul viitor, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”, este despre „abuz, ipocrizie” şi „e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm”, a declarat producătoarea Ada Solomon, după proiecţia care a avut loc miercuri seara la Sibiu.

„Este un film despre abuz şi despre ipocrizie în aceeaşi măsură şi despre rezistenţă, despre mijloace de supravieţuire, da, e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm, despre până unde şi de ce acceptăm, că nu e un film care judecă. E un film care prezintă nişte ipoteze la care să ne gândim cu mintea noastră şi să decidem pentru noi”, a precizat Ada Solomon.

Filmul cu o durată de 163 de minute nu a fost urmărit la Sibiu, de toţi spectatorii prezenţi în sală, o parte dintre aceştia au plecat în timpul vizionării. Producătoarea Ada Solomon a explicat ulterior că acest film, propus pentru premiile Oscar 2024, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”, nu putea fi făcut mai scurt. Una din scenele din film prezintă crucile de pe marginea unui drum din România, unde au avut loc foarte multe accidente de circulaţie, practic şoseaua respectivă are mai multe cruci, decât kilometri lungime.

„În fiecare moment al filmului este ceva de văzut, (…) toate straturile acestea îi dau adevărata complexitate. Sigur că au fost voci care au spus, secvenţa aceea cu crucile trebuia să o faci mai scurtă, poate nu trebuia să dureze patru minute şi nu ştiu câte secunde, ci putea să aibă la jumătate sau să treacă mai repede crucile alea. Pentru mine şi intenţia lui Radu, la secvenţa aceea a fost acest respiro cutremurător, care reprezintă numărul acestor cruci şi toată durerea, toată tragedia pe care o reprezintă, după mine, foarte poetic într-un fel, al existenţei noastre în viteză şi al felului în care putem să dispărem într-o secundă şi că, goana asta nu ne ajută la nimic şi pe urmă rămânem o cruce pe marginea drumului”, a mai spus Ada Solomon, conform Agerpres.

Regizorul Radu Jude a spus, marţi, despre ultimul său film, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”, că „explodează în mai multe direcţii”, una dintre ele fiind legată de înţelegerea a ceea ce înseamnă un personaj.

„Filmul merge, explodează în mai multe direcţii, una din direcţii e legată chiar de a încerca să înţelegem ce înseamnă un personaj, ce înseamnă crearea unui personaj şi mi s-a părut foarte interesant să existe un personaj care este jucat de Ilinca, care creează un alt personaj care este acest avatar şi care e un amestec între creaţia Ilincăi Manolache, creaţia personajului, creaţia platformei, mă rog, opţiunile pentru platformă, care e pe de-o parte foarte interesantă, pe de-o parte foarte interesantă, cum toate platformele astea gen Tik-tok oferă posibilitatea de răspândire rapidă a fake-news-urilor, dar în acelaşi timp e ceva foarte interesant acolo, în raport cu ce înseamnă un personaj sau ce înseamnă o personalitate”, a spus Jude, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea filmului.

El a precizat că filmul va intra în cinematografe începând cu 27 octombrie şi speră că va putea fi văzut în cât mai multe oraşe.

Scrie un comentariu