Un incendiu de vegetație a izbucnit în Păltiniș, după ce un ATV a căzut într-o râpă și a luat foc / Un tânăr și-a pierdut viața
Mai mulți pompieri au intervenit, pentru a stinge un incendiu de vegetație izbucnit luni, după ce un ATV a căzut într-o râpă din zona Păltiniș și a luat foc.
A fost afectată o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, iar în cursul nopții, 10 pompieri au acționat pentru a limita extinderea incendiului.
Misiune grea pentru pompierii sibieni
Intervenția de stingere a focului a continuat și marți dimineață.
„Având în vedere terenul foarte abrupt şi accidentat, unde se manifestă incendiul izbucnit în urma accidentului cu ATV-ul de ieri, la această oră, pompierii încă acţionează la faţa locului pentru stingerea lui. Intervenţia este una de lungă durată şi foarte dificilă”, potrivit ISU Sibiu.
Incendiul a izbucnit după ce un ATV a căzut într-o râpă adâncă de 100 de metri. Un bărbat a reușit să se salveze, sărind de pe vehicul, înainte de cădere. Un alt cetățean străin, în vârstă de 20 de ani, a căzut în râpă și a fost scos inconștient de către salvamont.
Din nefericire, tânărul a decedat ulterior. Apoi, ATV-ul a luat foc, iar flăcările s-au extins la vegetație.